gravatar

Decizie definitiva in cazul accidentului provocat de Serban Huidu! Vedeta a primit patru ani de inchisoare

Pedeapsa în cazul fostului realizator TV Şerban Huidu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă în urma accidentului soldat cu trei morţi, din octombrie 2011, a fost majorată de la doi ani de închisoare cu suspendare la patru ani, tot cu suspendare.

Decizia Curţii de Apel Braşov este definitivă. Conform aceleiaşi decizii, Şerban Huidu are interdicţia de a se urca la volan pentru o perioadă de şase ani.

Huidu nu a fost prezent în sala de judecată în momentul pronunţării sentinţei. Rudele victimelor accidentului consideră ca această pedeapsă este nedreaptă, potrivit Mediafax.

"Nu-mi vine să cred, nu mai avem ce să facem", a spus fiul lui Ştefan Lungu Balog, una dintre victimele accidentului produs de Şerban Huidu.

În 31 ianuarie, procurorii şi avocaţii familiilor victimelor accidentului provocat de Şerban Huidu au solicitat judecătorilor Curţii de Apel Braşov casarea sentinţei de condamnare a acestuia la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare şi rejudecarea cauzei, pentru o pedeapsă mai mare, cu executare.

În mai 2012, Şerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morţi produs în octombrie 2011 zona localităţii Timişul de Sus din judeţul Braşov.

sursa: Cancan