gravatar

Prins în ”acţiune”: Un înalt demnitar comunist face sex cu o tovarăşă de 18 ani într-un VIDEO care zguduie China

Autorităţile chineze au demis din funcţie alţi zece oficiali ai Guvernului şi membri ai Partidului Comunist din oraşul Chongqing, după ce aceştia au fost implicaţi într-un imens scandal sexual şi de corupţie, informează Business Insider.

De asemenea, cei care s-au aflat în spatele şantajului care a declanşat scandalul sexual au fost arestaţi, potrivit agenţiei de ştiri chineze Xinhua.

Scandalul a început anul trecut atunci când o înregistrare în care apărea unul dintre liderii locali ai partidului, Lei Zhengfu, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu amanta sa în vârstă de 18 ani a fost postată pe internet. El a fost demis din funcţie la acea vreme.

Cu timpul însă, s-a descoperit că înregistrarea făcea parte dintr-un scandal cu proporţii mult mai mari, având în vedere că bărbatul fusese aparent şantajat de către un dezvoltator local pentru că devenise mult prea bogat pentru a mai accepta mită. El nu a fost singurul pus în această situaţie.

Potrivit unei publicaţii chineze, cel care a pus la care şantajul a fost omul de afaceri chinez Xiao Ye.